Click pentru a te abona

Vor fi acordate tichete sociale în valoare de 500 de lei preșcolarilor și elevilor de nivel primar și gimnazial care provin din medii dezavantajate

380 Shares

Continuăm să sprijinim copiii din familii vulnerabile, prin acordarea de tichete educaționale. Alocarea se face prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, negociat de ministrul Marcel Boloș și aprobat în timpul mandatului de premier al președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă.

Tichete sociale copii

Vor fi acordate tichete sociale în valoare de 500 de lei preșcolarilor și elevilor de nivel primar și gimnazial înscriși în unități de învățământ de stat și care provin din medii dezavantajate.

Tichetele vor putea fi folosite pentru cumpărarea celor necesare la școală sau grădiniță:- rechizite (caiete, stilouri, ghiozdane etc.);- îmbrăcăminte.

Tichetele sociale se acordă într-o tranșă unică în fiecare an școlar, pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027). Ministerul Educației, condus de ministra PNL Ligia Deca, va primi și centraliza cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educațional (comunicare PNL)

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

380 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com