Click pentru a te abona

Federația SANITAS organizează ”MITINGUL EPUIZĂRII”. „Societatea este și ea epuizată din cauza lipsei de coerență în gestionarea pandemiei”

211 Shares

Marți, 3 noiembrie 2020, la ora 11.oo, Federația SANITAS pichetează Guvernul României într-un ultim gest de conștientizare a factorilor responsabili. Consiliul Național al Federației SANITAS reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanților SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoțit de Raluca Turcan – viceprim-ministru, dl Nelu Tătaru – ministrul Sănătății, Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice, și a hotărât organizarea unor manifestații publice, în fața Guvernului României, în zilele de marți, începând cu data de 3 noiembrie 2020.

„Protestul SANITAS se va desfășura sub denumirea ”MITINGUL EPUIZĂRII” pentru că ne-au epuizat: STRATEGIILE DE CRIZĂ INCOERENTE, PROMISIUNILE NEONORATE, DECIZIILE POLITICE LUATE FĂRĂ CONSULTAREA PARTENERILOR SOCIALI!

Membri noștri, salariați în sistemul sanitar și în sistemul de asistență socială sunt epuizați pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecție, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizați cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac față luptei cu virusul ucigaș din cauza stresului la care sunt supuși, stres care le slăbește capacitatea de apărare!

Pacienții noștri sunt epuizați de lipsa predictibilității în ceea ce privește posibilitățile de tratament pentru afecțiunile cronice sau urgențe, de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce privește strategia de limitare a răspândirii noului virus, de lipsa de coerență în ceea ce privește conduita și pașii de urmat în cazul infectării cu SARS-COV-2.

Societatea în întregime este și ea epuizată din cauza bâlbelor nesfârșite ale factorilor de decizie în ceea ce privește gestionarea pandemiei la nivel național!

Deși suntem cu fiecare zi mai obosiți și mai puțini, deși lipsa aprecierii ne demobilizează cumplit, deși în loc de măsuri care să ne protejeze și să ne asigure securitatea la locul de muncă Guvernul ia măsuri care să ne limiteze drastic posibilitatea de a ne clama și apăra drepturile, noi, reprezentanții salariaților din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ, pentru că am epuizat deja toate căile de dialog social, vom fi mâine în stradă pentru a ne apăra drepturile și pentru a ne recâștiga demnitatea!”

211 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com