Click pentru a te abona

Vin colindătorii, Leru-i Ler(!) Primii colindători au vestit azi Crăciunul cu fascinantele creații populare care-au au adus magia generații după generații

768 Shares

autor Geta Negrișanu

Grupuri de colindători de la unitățile școlare din municipiul Tulcea, dar și din localitatea Beștepe au adus spiritul Crăciunului la Consiliul Județean Tulcea  unde au colindat și au vorbit despre Moș Crăciun. Spiridușii Moșului le-au adus daruri dulci și le-au promis că o să treacă în noaptea de Ajun pe la fiecare-n parte, să le aducă daruri, povești și binecuvântarea Crăciunului.

Programul de colinde la Consiliul Județean Tulcea continuă până vineri, 20 decembrie, cu elevi din tot județul pregătiți cu har și dorință sufletească să ne introducă în atmosfera Crăciunului cu o săptămână mai devreme.

Istoria colindelor – aceste fascinante creații populare care au legănat pruncia noastră, a părinţilor și a bunicilor noștri – nu vine pe calea cărţii, a bibliotecii, ci pe calea străveche a drumului bătătorit de tălpile strămoşilor noştri, timp de aproape două mii de ani.

***

Conform tradiției, reprezentanții Consiliului Județean primesc, în aceste zile, grupuri de colindători de toate vârstele, din județul nostru. Astăzi, trei grupuri de elevi de la Școala Gimnazială „Elena Doamna”  Tulcea au colindat reprezentanții administrației județene. Acestora li s-au alăturat alte grupuri de colindători de la Școala nr. 14, Școala nr. 12, precum și de la Școala „Grigore Antipa” și, nu în ultimul rând, din județ, Ansamblul Folcloric „Beștepeanca”.   Gazde din partea Consiliului Județean Tulcea au fost președintele Horia  Teodorescu, vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea, administratorul public al județului, Vasile Strat, precum și consilierul președintelui Horia Teodorescu, Constantin Albu.

768 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com