(Video) Cea mai mare Pădure urbană va fi în municipiul Tulcea. Ministrul Mediului a semnat contractul de finanțare în valoare de 5,8 milioane euro
Contractul pentru cea mai mare pădure urbană din România, proiect finanțat prin PNRR, a fost semnat la primăria municipiului Tulcea: „Crearea de păduri urbane în Municipiul Tulcea”.
Primarul Ștefan ILIE și Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, prezent la Tulcea, au semnat contractul de finanțare nerambursabilă, în valoare de peste 5.800.000 euro. Vorbim despre împăduriri pe o suprafață de 61,42 hectare a 2.495.192 de puieți.
Este cel mai ambițios proiect depus de o municipalitate, iar cel mai mare merit pentru inițiativă îl are un tulcean din societatea civilă, Simion Tănase (asociația Graff City), demers sprijinit de colegii din Primarie.
Un plămân verde al orașului, 2.495.192 de puieți de arbori și arbuști pe o suprafață de 61,42 hectare, în 7 zone din aria periurbană a municipiului:
ZONA 1 – Zaghen (61.200 mp)
ZONA 2 – Sat Pescăresc Tradițional (177.961 mp)
ZONA 3 – Izvor Bogza (66.593 mp)
ZONA 4 – Dealuri SUD-Cimitir (33.782 mp)
ZONA 5 – VEST Remat (128.798 mp)
ZONA 6 – Gara de mărfuri (141.496 mp)
ZONA 7 – Baltag (4.371 mp)
Investiția va acoperi toate costurile legate de lucrările pentru pregătirea solului, înființarea plantației, irigarea și întreținerea acesteia, timp de trei ani.
La semnarea contractului au mai fost invitați reprezentați ai instituțiilor relevante pentru acest proiect: viceprimarul George Șinghi, Bogdan-Ioachim BULETE, Guvernatorul ARBDD, Costel PETCU, Director Tehnic al Direcției Silvice, Michael Gudu, deputat.
