Vezi care este ajutorul pentru încălzire acordat de Primăria Tulcea
Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție social pentru consumatorul vulnerabil de energie stabilește criteriile de încadrare a familiilor şi persoanelor singure în categoria consumatorilor vulnerabili de energie şi reglementează măsurile de protecţie socială pentru aceştia în ceea ce priveşte accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice.
SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE
a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure depun cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia. Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de acordare.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
La completarea formularului, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formular.
Pe parcursul sezonului rece, la sesizarea terţilor, la solicitarea agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială, sau din oficiu, serviciul public de asistenţă socială efectuează anchete sociale pentru verificarea situaţiilor semnalate şi determinarea cazurilor de eroare şi fraudă.
Persoanele interesate pot obtine formularele tip de la sediul Directiei de Asistenta si Protectie Sociala Tulcea, str. Isaccei nr. 36. Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se depun individual sau prin asociaţiile de proprietari/locatari, centre de colectare la sediul DAPS.
Informații complete: https://daps.ro/ajutorul-pentru-incalzire-2022/
