Click pentru a te abona

Vești bune pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă: La sfârșitul lunii August 2020 vor primii banii pentru despăgubiri

294 Shares

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, astăzi, miercuri – 15 iulie, că fermierii afectați de secetă vor primi banii, așa după cum s-a discutat și că toate demersurile necesare au fost deja făcute drept pentru care, MADR a emis un act normativ constituțional, legal,aplicabil.

Ministrul a reiterat faptul că această această chestiune stringentă pentru toți fermierii care au avut pagube cauzate de această secetă puternică pedologică vor exista despăgubi în funcție de culturile afectate.

Au fost făcute controale, echipele au lucrat în teren pentru a stabili cu exactitate suprafețele și culturile distruse de secetă, s-au centralizat toate datele, s-a modificat legislaţia, astfel încât despăgubirile să fie cât mai obiective.

Am emis norma legislativă, am făcut pre-notificarea la Comisie, pentru că aşa se face, trebuie respectate orientările Uniunii Europene (UE), trebuie respectat articolul 108 din Tratatul de funcţionare al UE. Am primit observaţiile, le-am corectat, am făcut şi calculele pe care le-am comunicat către dvs., am prins şi în rectificarea de buget şi acum forma finală a Ordonanţei de Urgenţă este trimisă atât spre Guvern cât şi spre Comisia Europeană. Am emis un act normativ aplicabil, prin care banii să ajungă la fermieri. Este şi constituţional si legal este şi aplicabil. Fermierii trebuie să fie liniştiţi. Ei oricum sunt liniştiţi, am ţinut în toată această perioadă legătura cu ei, ştiu exact paşii pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i-a făcut în această perioadă, toate marile asociaţii şi federaţii din agricultură ştiu exact paşii şi ştiu că sumele calculate conform legii, constituţional le vor primi” , a precizat Oros.

În urma analizelor efectuate în teren vor fi despăgubiţi 34.647 de fermieri, care deţin 1,168 milioane hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut.

Reamintesc valoarea pe hectar pentru fiecare cultură în parte: pentru grâu 925 lei, grâul reprezintă aproape 80% din suprafaţa însămânţată, pentru secară tot 925 de lei, triticale – 805 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, ovăz – 772 lei şi rapiţă – 1.002 lei. Pentru a primi despăgubiri la sfârșitul lunii august a.c. fermierii trebuie să depună toată documentația necesară la APIA.
Întrebat când vor intra fermierii în posesia banilor, ministrul a spus că la finele lunii august vor primi toate aceste despăgubiri.

“Eu am comunicat fermierilor pentru că ne-am întâlnit de nenumărate ori şi am spus că la finele lunii august vor primi aceste despăgubiri. Sunt nişte paşi legali şi constituţionali. Am făcut pre-notificare la CE, am aşteptat observaţiile, am făcut notificarea, am făcut calculele conform orientării Comisiei pentru fiecare cultură în parte, am făcut verificări în teren ca să nu fie probleme, am scris ordonanţa, am trimis-o la toate ministerele pentru observaţii, iar în momentul în care va fi rectificarea de buget şi banii vor intra, în câteva zile fermierii o să-i primească, pentru că banii îi distribuim prin APIA” conform ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, începând cu luna septembrie vor fi distribuite şi celelalte forme de sprijin legate de comunicarea Comisiei Europene privind compensarea pierderilor cauzate de evoluţia Covid-19, pentru fiecare sector de activitate în parte.

Gudu Vasile Deputat PNL Tulcea

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com