Click pentru a te abona

Vasile Gudu: Să fiți sănătoși, oameni buni, să fiți pregătiți pentru un nou început. Hristos a Înviat! Paște Fericit!

824 Shares

*Sărbătorile Pascale sunt anul acesta un pic altfel. Suntem acasă și facem lucruri pe care, poate în alți ani nu le-am făcut. Ce ne transmit tulcenii care au răspuns provocării noastre:

Vasile Gudu, Tulcea

Pentru noi Sărbătoarea Sfintelor Paști este cu adevărat minunea pe care-o așteptăm cu toții cu sufletul la gură tot anul. Învierea Domnului Nostru Isus Hristos este cu adevărat revenirea la viață. Iar și iar. Sărbătorim noi, sărbătorește și natura, este cu adevărat o mare bucurie.

Anul acesta este altfel, stăm acasă și sărbătorim cu sufletul încărcat de Lumina Divină și cu speranța că totul va fi bine. Este lumina care se va vedea în curând la capătul tunelului.

Suntem acasă, împreună cu soția, am primenit casa și am pregătit cu dragoste totul pentru Cea mai Mare Sărbătoare a Creștinătății. Am ajutat-o pe soția mea, mie îmi place să-mi bag nasul în bucătărie, suntem necăjiți că nu suntem împreună cu copii dar ei știu că ne gândim la ei. Ne și vedem uitându-ne pe fereastră și ne vom îmbrățișa curând. Am această speranță astăzi mai mult decât oricând.

Este miezul nopții și auzim clopotele bătând, avem candela aprinsă și cântăm Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și trimitem toate gândurile noastre bune către toți oamenii care, asemenea nouă își pun speranța în Lumina Sfântă a Învierii.

Să fiți sănătoși, oameni buni, să fiți pregătiți pentru un nou început.

Hristos a Înviat! Paște Fericit!

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com