Click pentru a te abona

Vă mulțumim că v-ați implicat în această campanie și că nu v-ați lăsat conduși de valul de ură. Tulcenii au câștigat!

0 Shares

Românii s-au prezentat la vot (cei care au făcut acest lucru) cu teamă pentru că în fiecare zi aflăm că numărul de infectări cu Coronavirus crește, și, din păcate, crește și numărul celor decedați. În aceste condiții s-a desfășurat și campania electorală, cea mai atipică și mai complicată campanie electorală a ultimilor ani.

Pe lângă faptul că această campanie s-a dus mai mult în online din cauza situației sanitare în care ne aflăm, și doar cei care au avut posibilitate s-au făcut remarcați în acest mediu, am trecut prin momente grele când ura, minciuna și impostura unor candidați la adresa contracandidaților a depășit orice limită a bunului simț.

Nu vrem să fim acei oameni care întorc armele, nu putem răspunde la ură cu ură pentru că, până la urmă, suntem un singur popor. Suntem locuitori ai aceleiași țări și dincolo de lupta politică vrem să credem că încă mai avem umanitate.

Trăim împreună în aceeași comunitate fie că vorbim despre urban sau rural dar pentru ca lucrurile să mergă bine la firul ierbii, pentru ca toate satele și orașele noastre să se dezvolte și, implicit, viața fiecăruia dintre noi să aibă un orizont pozitiv trebuie să rămânem uniți, să nu răspundem celor câțiva care cred că dacă ne vor dezbina vor câștiga.

S-a dovedit faptul că ura nu este niciodată constructivă și că somnul rațiunii naște monștri. Nu contează din ce formațiune politică facem parte, cu cine simpatizăm sau nu, suntem cu toții oameni și avem, în egală măsură, drepturi. Pe care nu trebuie să le pierdem orice s-ar întâmpla. Este firesc să ne apărăm familia, să ne apărăm principiile, avem dreptul la exprimare liberă asta nu înseamnă că avem dreptul să împroșcăm cu noroi și furie în dreapta și-n stânga doar pentru că facem parte din partide diferite. Sau avem alte opinii. Dialogul în termeni civilizați este singurul care poate aduce toți actorii politici în jurul mesei pentru dezbateri concrete pe proiecte și investiții reale pentru comunitate. Pentru locuri de muncă și un trai decent. Pentru că pe oamenii comunității acestea sunt lucrurile importante.

Tulcenii și-au spus cuvântul prin votul dat. Au ales așa cum au considerat că este mai bine pentru ei, indiferent că au votat cu PSD, PNL, Pro România sau alte partide.

Eu vreau să vă mulțumesc pentru felul în care ați înțeles să participați la acest scrutin atipic. Cu respect. Și vă mulțumesc și pentru că ați ales în mod clar dorința de a continua marile proiecte de infrastructură, proiecte care fac diferența.

Noi nu vom fugi niciodată din fața cetățenilor. Ne vom asuma întotdeauna victoriile, proiectele duse la bun sfârșit, așa cum ne vom asuma și eșecul, pentru că doar cine nu muncește nu greșește. Pentru noi, oamenii vor fi mereu pe primul loc și vom susține toate proiectele care vin în sprijinul tulcenilor indiferent din partea cui vin.

Mergem înainte cu speranța că nu vom mai trăi un asemenea moment jenant de multe ori, tensionat, nefiresc. Vrem să avem parte de campanii civilizate unde fiecare candidat să vină cu proiectele la vedere, să putem dezbate și să ajungem la o concluzie comună pentru binele oamenilor.

Vă mulțumim că v-ați implicat în această campanie și că nu v-ați lăsat conduși de valul de ură. Tulcenii au câștigat!

Deputat PSD Mirela Furtună

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com