UNICEF face apel la liderii mondiali şi la state pentru salvarea fiecărui nou-născut. În 2018, 2,5 milioane de copii au murit în primele luni ale vieţii
* În fiecare lună ianuarie, UNICEF îi sărbătoreşte pe copiii născuţi de Anul Nou, considerat a fi o zi de bun augur pentru naştere în toată lumea. *În 2020, UNICEF face apel la liderii mondiali şi la state pentru a investi în personalul medical care deţine know-how şi echipamentul necesar pentru salvarea fiecărui nou-născut.
„Începutul unui nou an şi a unui nou deceniu reprezintă ocazia de a reflecta în privinţa speranţelor şi aspiraţiilor legate nu doar de viitorul nostru, ci şi al celor care vor veni după noi”, a declarat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „La fiecare început de ianuarie, ne readucem aminte de toate posibilităţile şi potenţialul fiecărui copil care îşi începe călătoria vieţii – cu condiţia să i se ofere această şansă”.


În ultimele trei decenii, în lume s-a înregistrat un progres remarcabil în privinţa supravieţuirii copiilor, reducându-se cu peste jumătate numărul mondial al copiilor care mor înainte de a împlini cinci ani. Dar a existat un progres mai lent în cazul nou-născuţilor. În 2018, din totalul deceselor copiilor sub cinci ani, 47% s-au petrecut în prima lună de viaţă, în creştere faţă de 40% în 1990.
Susșin Campania globală UNICEF Every Child Alive care face apel la liderii lumii pentru investiţii imediate în personal medical cu pregătirea adecvată, care să lucreze cu dotările necesare pentru a se asigura că fiecare mamă şi fiecare nou-născut au parte de îngrijire sigură, în scopul de a preveni şi a trata complicaţii în timpul sarcinii şi al naşterii” a declarat deputatul tulcean Radu Anișoara.
„Mult prea multe mame nu sunt îngrijite de moaşe sau asistente instruite şi echipate corespunzator, iar rezultalele sunt dezastruoase”, a mai declarat Fore.
Pentru aceste date, UNICEF a colaborat cu World Data Lab. Estimările pentru numărul copiilor născuţi pe 1 ianuarie 2020 folosesc ultima revizuire a World Population Prospects (2019) a ONU. Bazându-se pe aceste seturi de date, algoritmul World Data Lab (WDL) proiectează estimări ale numărului de naşteri pentru fiecare zi în funcţie de ţară.
