Un programator de 13 ani din Mahmudia, o fetiță, a obținut locul I la Concursul național SuperCoders. Tema mediului înconjurător și responsabilitatea utilizării eficiente a resurselor a provocat creativitatea micilor genii.
autor Geta Negrișanu
„După multe călătorii intergalactice în care a salvat numeroase planete și civilizații extraterestre, Coder, cavaler al Ordinului SuperCoders, hotărăște să își ia un concediu pământean. Așa că îi comunică lui Futura, robotul navei sale spațiale că pornește spre Galaxia preferată. Ajuns pe Pământ, Coder a fost mai mult decât bucuros să revadă ținuturile pe care le salvase în trecut de anakini. Dar Pământul nu mai era la fel, căci oamenii au consumat aproape toate resursele lui, fără să se gândească la ceeace vor face generațiile viitoare. Coder era hotărât să îi salveze și de această dată pe oameni.
Cu ajutorul tehnologiei, îi va ajuta să găsească soluții pentru ca aceștia să folosească mai responsabil resursele care au mai rămas” cam asta ar fi povestea iar Oange România a desemnat câștigătorii la Tulcea pentru că premiul I a fost obținut de o tânără de 13 ani din Mahmudia la Concursul național SuperCoders, ediția 2019. Așadar, prima poziție din clasament a fost ocupată de o elevă din comuna Mahmudia, județul Tulcea și poziția 20 de o altă tânără de 13 ani din aceeași localitate. Juriul de specialitate a selectat câştigătorii dintre cele peste 450 de înscrieri primite de la micii programatori, care au creat animații și jocuri, pornind de la o poveste dată.
„Premiul I a ajuns la Mahmudia la Paula Flimon de 13 ani, elevă în clasa a VII-a, Școala profesională Gheorghe Bacalu și pe locul 20 s-a clasat o altă copilă de la noi, Buzatu Raluca, tot de 13 ani, și cu toții suntem mândri că avem astfel de copii, de tineri talentați, serioși și studioși care ne fac să sperăm că viitorul poate fi cu mult mai bun pentru noi toți! Moșul (Crăciun, cine altul(!) a pregătit niște surprize pentru toți copiii și unele un pic mai speciale pentru micile noastre programatoare. Personal, mă bucur foarte tare că mulți dintre tinerii școliți la noi dezvoltă tot felul de abilități, că sunt curioși să afle repede multe-multe lucruri, că sunt creativi, că sunt în pas cu generația lor indiferent dacă trăiesc într-o localitate mai mică sau mai mare. Felicit din tot sufletul organizatorii, pe toți participanții, părinții și dascălii care le-au deschis calea cunoașterii și sper ca rezultatele să fie tot mai bune pentru că atunci și speranțele noastre de viitor vor fi pline de încredere” a declarat vizibil emoționat primarul comunei Mahmudia, județul Tulcea, Ion Șerpescu.
Copiii cu vârste între 10 și 14 ani care s-au înscris în concurs au dezvoltat animații proprii pe platforma online Scratch, pornind de la un început de poveste, pentru care micii programatori au creat propriul final. În această ediție, povestea a abordat tema mediului înconjurător și responsabilitatea utilizării eficiente a resurselor. Astfel, folosind programarea prin joc, copiii au găsit modalități prin care tehnologia poate salva resursele naturale ale planetei Pământ.
Primii 50 de finaliști trec la nivelul următor – Academia online SuperCoders -, un modul avansat de programare în cadrul căreia copiii vor învăța noțiuni de web development pe parcursul a 10 săptămâni de curs online, alături de trainerii Simplon România. În plus, primii 6 finaliști au câștigat premii distractive: tablete, boxe bluetooth şi brățări Fitbit.
„La fiecare ediție SuperCoders descoperim noi abilități ale copiilor născuți în această eră digitală și ne bucurăm că astfel o parte din timpul pe care îl petrec în fața ecranului devine productiv și util pentru dezvoltarea lor. Anul acesta le-am propus celor mici o temă foarte actuală: planeta rămâne fără resurse, așa că ei trebuie să se folosească de tehnologie și să găsească o soluție prin care oamenii să folosească mai responsabil resursele rămase. Ne-am bucurat să avem un număr atât de mare de copii care au acceptat provocarea și au căutat soluții pentru un viitor mai bun.”, a declarat Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR, Orange România.
Animațiile înscrise în concursul național de cea mai nouă generație de SuperCoders au fost evaluate de un juriu de specialitate format din: Claudiu Petria (co-fondator Questo), Diana Popp, (co-fondatoare și vicepreședinte al Smart Everything Everywhere SEE), Florin Spătaru (Digital Marketing Manager, Orange România), Roxana Rugină (Fondator & CEO Simplon România), George Trifan (profesor de matematică și informatică la Școala Gimnazială Kids Palace București) și Vlad Andriescu (Redactor-șef, Start-up.ro).
Concursul național SuperCoders este a doua etapă a programului SuperCoders și s-a desfășurat în paralel cu o serie de ateliere de programare vizuală organizate în cadrul primei etape, Caravana SuperCoders. În caravană, peste 1000 de copii au învățat bazele programării în Scratch într-un mod interactiv și distractiv. Atelierele au avut loc în 20 de școli din mediul urban și rural din județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava și Vrancea.
Programul SuperCoders este dezvoltat din 2014 de Orange România împreună cu Asociația Simplon România, cu scopul de a promova educația digitală și folosirea responsabilă a tehnologiei în rândul tinerei generații. Programul SuperCoders este o inițiativă #PentruMâine și contribuie la angajamentul de responsabilitate socială a Orange România, de a construi împreună un viitor mai bun, cu ajutorul tehnologiei.