Un pachet de un kilogram cu o substanță asemănătoare cocainei a fost descoperit pe o plajă din Constanța
Un pachet de un kilogram cu o substanță asemănătoare cocainei a fost descoperit pe o plajă din Constanța. Pachetul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, fiind preluat DIICOT și de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, a fost găsit un pachet cu o substanță albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, sigilat într-o folie de plastic transparentă.
Pachetul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, fiind preluat de DIICOT și de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
În acest caz, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea naturii și provenienței substanței respective, precum și pentru dispunerea măsurilor legale”
transmite IPJ Constanța.
Reamintim faptul că în anul 2019, 200 de kilograme de cocaină au fost găsite plutind pe mare, acestea fiind găsite de poliţiştii de frontieră în zona platformelor marine din Constanța. Cu o săptămână înainte, DIICOT a anunțat că autoritățile au descoperit aproape o tonă de cocaină într-o barcă răsturnată pe malul Mării Negre. Drogurile proveneau din America de Sud.
