Un om al străzii a înjunghiat un bărbat de 37 ani în parcul Tăbăcărie din Constanța
Un om al străzii extrem de violent de 36 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a înjunghiat un tânăr de 37 de ani în gât, torace și abdomen și a fugit. Totul s-a întâmplat în parcul Tăbăcărie din Constanța.
Martorii au sunat la 112, iar polițiștii l-au identificat și prins pe agresor pe câteva ore mai târziu în centrul orașului de la malul mării.
Este vorba de un om al străzii în vârstă de 36 de ani, extrem de violent, recidivist care frecventează mai ales zonele Bulevardul Mamaia și Tic Tac, aflat în atenția polițiștilor Secțiilor 1 și 2.
Din primele informații victima, de 37 de ani a fost înjunghiată în gât, torace și abdomen. Medicii au stabilit că viața i-a fost pusă în pericol.
Conform IPJ Constanța, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în Satul de Vacanță, a avut loc un conflict între două persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 37 de ani, ar fi fost agresat fizic de o persoană necunoscută, care a părăsit locul faptei.
La scurt timp, persoana bănuită a fost identificată și depistată pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, fiind vorba de un bărbat, de 36 de ani.
În acest caz, cercetările continuă în vederea stabilii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
