Un minor de 16 ani a tras cu o armă în urma șicanării în trafic cu un alt conducător auto
Urmare a cercetărilor efectuate privind sesizarea făcută, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, la data de 27 martie a.c., în jurul orei 16.20, pe strada Unirii din municipiul Constanța, un minor de 16 ani ar fi tras cu o armă, în urma șicanării în trafic cu un alt conducător auto, revenim și precizăm următoarele:
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare. A fost identificată și ridicată, în vederea confiscării, arma cu bile pe care acesta ar fi folosit-o și pe care o deținea ilegal.
Minorul a fost sancționat contravențional, în baza Legii nr. 295/2004, cu amendă în valoare de 1.005 lei, precum și în baza O.U.G 195/2002, cu amendă în valoare de 145 de lei.
