Un MIG 21 LanceR s-a prăbușit în zona Cogealac. Elicopterul IAR-330 Puma plecat în căutare, s-a prăbușit și 7 oameni au murit
UPDATE: Și elicopterul IAR-330 Puma care a plecat în căutarea avionului MiG 21 LanceR s-a prăbușit iar cei 7 membri ai echipajului au murit(!)
ISU Constanța a început căutările în zona Cogealac-Gura Dobrogei după ce localnicii speriați au sunat la 112 pentru că ar fi auzit o explozie puternică.
La puțin timp s-a confirmat oficial faptul că un MIG 21 Lancer aflat în dotarea Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu, ar fi dispărut de pe radar în timp ce executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei.
Aeronava se pare că era echipată cu muniție și a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar după orele 20.00 a dispărut de pe radar, în arealul cuprins între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei.
Nu sunt date, la acest moment, despre starea pilotului și a aeronavei conform MApN. ISU Dobrogea a declanșat ample acțiuni de căutare-salvare iar un elicopter IAR-330 Puma a pornit de urgență spre zona posibilului impact.
