Click pentru a te abona

Un mal de pământ s-a prăbușit peste o gospodărie din Măcin. Un bărbat a fost spitalizat și 6 persoane evacuate

4.8K Shares

În cursul acestei seri, pompierii Secției Măcin au fost solicitați prin apel la 112 să intervină în localitatea Măcin din județul Tulcea pentru extragerea unei persoane dintr-o anexă a gospodăriei după ce un mal de pământ din apropiere s-a prăbușit peste aceasta.

La fața locului s-au deplasat 4 subofițeri cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar până la sosirea acestora, persoana de sex masculin a fost extrasă de vecini și persoanele care locuiau în gospodărie.

Măcin un mal de pământ s a prăbușit peste o gospodărie

Imediat echipajul paramedical SMURD i-au acordat bărbatului primul ajutor de urgență și l-au transportat la o unitate spitalicească din județ pentru investigații și tratament de specialitate, acesta prezentând mai multe leziuni și contuzii.

Concomitent, pompierii tulceni s-au asigurat că toate persoanele aflate în gospodărie nu se află în zona de pericol și au fost evacuate (6 persoane printre care și un bebeluș).

Măcin un mal de pământ s a prăbușit peste o gospodărie 29 Octombrie 2025

Au fost luate măsuri de izolare a zonei pentru evitarea oricărui pericol, a fost anunțată și compania de electricitate pentru a pune în siguranță un stâlp de medie tensiune care se afla în pericol de cădere întrucât malul prăbușit a afectat fundația acestuia și au fost anunțate autoritățile locale pentru a se găsi soluții de adăpostire a persoanelor evacuate.
Acestea au refuzat ajutorul autorităților întrucât au decis să locuiască la rude.

În continuare zona este monitorizată pentru evitarea producerii unor evenimente cu victime.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

4.8K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com