Click pentru a te abona

Un FALS medic estetician făcea tot felul de intervenții chirurgicale fără să aibă calificare în acest sens

59 Shares

Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei a descoperit că o femeie, care ar pretindea că este medic și efectua intervenții chirurgicale în domeniul estetic în cabinete din Constanța și în București.

Trei mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Constanța, au fost executate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și vorbim, în speță, despre un al medic estetician, FALS.

În datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoana în cauză, fără drept de liberă practică pe teritoriul României, cu sprijinul unor alte persoane, ar fi închiriat spații de tip cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică. Surse judiciare spun că femeia își racola clientele de pe Facebook unde își făcuse o pagina intitulată Russian Lips by Dr.Lana, dar și de pe Instagram.

Le cerea clientelor să nu o sune direct, ci să îi dea mesaje pe whats app, pentru că ar putea fi „în ședință”. Pe pagină sent zeci de filme postate cu fete care ar fi făcut intervenții estetice. Iar pentru proceduri pretindea sute de euro. De exemplu, o conturare de mandibulă costa 399 de euro, medicul fals facea lifting facial cu fire COG la 60 de euro firul, iar pentru injectarea acidului hialuronic și conturare buze cerea între 149 și 199 de euro pentru 1 mililitru de soluție în timp ce albirea dinților se executa cu 109 euro procedura. 

Persoanele urmează a fi conduse la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și vor fi audiate mai multe persoane care ar fi fost induse în eroare și astfel au solicitat și au fost supuse unor intervenții de acest tip.

59 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com