Click pentru a te abona

Un bărbat de 37 de ani a murit, altul este în stare gravă în urma unui accident teribil în apropiere de Carcaliu

4.8K Shares

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii tulceni au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier pe DN 22, în apropierea localității Carcaliu.

Secția de pompieri Măcin a fost solicitată să intervină pentru descarcerarea victimei unui accident rutier produs pe DN 22 D, între localitățile Măcin și Cerna.

Accidentul a fost anunțat în jurul orei 12:10. Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat 2 echipaje cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, două echipaje SAJ și elicopterul Smurd Galați.

În accident au fost implicate 1 autoturism în care se afla 1 persoană de sex masculin, de 37 de ani, și 1 cap tractor cu remorcă în care se afla doar conducătorul auto, de asemenea de sex masculin, de 28 de ani.

Din nefericire, conducătorul autoturismului prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul.

Cel de al doilea conducător auto a fost preluat și transportat la spital de către elicopterul Smurd.Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

„Au fost implicate un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Măcin, pe direcția Cerna – Măcin și un autocamion care circula din sens opus și care era condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Ialomița.

În urma accidentului, au rezultat decesul conducătorului autoturismului și rănirea conducătorului autocamionului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc accidentul”(IPJ Tulcea).

4.8K Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com