Un autoturism s-a răsturnat într-un canal de irigații. Pasagerul a murit iar conducătorul auto a ajuns în stare gravă la spital cu elicopterul
*În timp ce 2 bărbați mergeau cu autoturismul pe drumul de exploatare agricolă, iar între Amzacea şi Pecineaga, pe câmp, la aproximativ 4 km de DJ 392, autovehicolul a căzut într-un canal de irigatie, fără apă. Pasagerul a murit iar șoferul a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Luni, 6 Iulie 2020, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, în extravilanul localității Amzacea, în canalul de irigații , se află un autoturism răsturnat.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză și persoanele ocupante, fiind vorba despre un bărbat de 33 de ani (în autoturism) și un alt bărbat de 33 de ani, în exteriorul vehiculului.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că primul bărbat ar fi condus autoturismul pe drumul de exploatare agricolă, pe marginea unui canal de irigații, iar în zona unei ferme a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în canalul de irigații.
Conducătorul auto a fost transportat la spital, iar pasagerul a decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
