Click pentru a te abona

Tulcea,după Anul Nou: Incendiu la Centrul de Plasament „Speranța”

0 Shares

În cursul zilei de ieri, 2 ianuarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Delta’ al județului Tulcea a fost solicitat să intervină în 3 situații de urgență, astfel:

Untitled 1

— la ora 14.58, ISU Tulcea a fost anunțat prin numărul unic de apel 112, de izbucnirea unui incendiu care se manifesta la subsolul Centrului de Plasament ‘Speranța’ din municipiul Tulcea.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-au deplasat două echipaje de intervenție cu două autospeciale cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, care, ajunse la fața locului, au constatat că toate persoanele aflate în interior erau deja evacuate din clădirea care era inundată de fum.

În urma intervenției, pompierii tulceni au stins incendiul, în care au ars un televizor, cca 35 m2 de parchet, mobilierul aflat în cameră, diverse articole textile, un geam PVC și a fost deteriorată zugrăveala clădirii.

Din cercetările efectuate la fața locului, s-a constatat că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric, respectiv de la un televizor lăsat sub tensiune.

— la ora 18.10, alarma a sunat din nou, de această dată fiind solicitat un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, pentru a scoate o persoană rămasă blocată într-un autoturism care fusese implicat într-un accident rutier pe șoseaua Tulcea — Agighiol.

Ajuns la locul evenimentului, echipajul de descarcerare a scos persoana, în viață, de sub fiarele contorsionate ale mașinii și a predat-o Serviciului de Ambulanță Tulcea care a preluat-o și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea.

— la ora 18.24, a fost anunțat al doilea incendiu, prin numărul unic de urgență 112, acesta izbucnind la o anexă a unei gospodării situate pe strada Traian din municipiul Tulcea.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-a deplasat un echipaj de intervenție cu o autospecială cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, care, ajuns la fața locului, a constatat că focul se manifesta la un grup sanitar aflat în curtea casei.

În urma intervenției, pompierii tulceni au stins incendiul, în care anexa a ars în totalitate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o jocul copiilor cu focul.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com