Click pentru a te abona

Tulcea, Rotonda Personalităților- Ceremonia dedicată poetului ucrainean Taras Șevcenko la 210 ani de la naștere

572 Shares

Evenimentul organizat de Uniunii Ucrainenilor din România, filiala Tulcea la Rotonda Personalităților cu prilejul împlinirii a 210 ani de la nașterea poetului ucrainean Taras Șevcenko a avut o conotație culturală de excepție în cadrul căreia s-au rostit versuri, alocuțiuni, cântece tradiționale.

Tulcea Rotonda Personalităților Ceremonia dedicată poetului ucrainean Taras Șevcenko

„În aceste vremuri, mai mult decât dificile pentru poporul ucrainean și delicate pentru noi toți, cei din imediata sau mai îndepărtata vecinătate a acestei greu încercate națiuni, profit de această ocazie pentru a felicita organizatorii pentru tot ceea ce au realizat în direcția promovării culturii ucrainene în România şi, în special, în judeţul Tulcea.

Tulcea Rotonda Personalităților Ceremonia dedicată poetului ucrainean Taras Șevcenko 22 Martie 2024

Evenimentele pe care Uniunea Ucrainienilor le organizează la fiecare sfârşit de martie în cinstea poetului naţional adună laolaltă tulceni din tot judeţul, iar acest lucru merită tot respectul și aprecierea noastră. Astfel de manifestări sunt o formă de păstrare a tradiţiilor noastre, de popularizare a culturii şi, într-un final, reprezintă o formă de respect faţă de literatură, faţă de una dintre emblemele culturale ale ucrainenilor.

Profit de această ocazie ca, în numele Consiliului Județean Tulcea, pe care cu onoare îl reprezint, să-mi reafirm atașamentul, sprijinul și compasiunea față de poporul vecin, greu încercat în contextul conflictului armat declanșat de Federația Rusă. Și pentru că eu sunt foarte optimistă, îmi doresc din tot sufletul ca anul viitor pe vremea aceasta, ceremonia de omagiere a marelui „Cobzar” să aibă loc în Ucraina învingătoare, în care să domnească pacea deplină.

Vă doresc tuturor pace, sănătate și putere de muncă pentru a iniția cât mai multe evenimente de acest fel! Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!“,

a declarat cu acest prilej consilierul Raluca Cacencu.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

572 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com