Click pentru a te abona

Tulcea, Loverboy! Arestați pentru că au păcălit două minore să se prostitueze. Una dintre fete a născut

1.8K Shares

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de cei trei inculpați. Cu privire la cel de-al patrulea inculpat a fost propusă arestarea preventivă în lipsă.

Tulcea Loverboy Arestați pentru că au păcălit două minore să se prostitueze

În cauză, s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2018, patru inculpați au constituit pe raza  municipiului Tulcea un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Astfel, doi dintre membrii grupului infracțional organizat au recrutat prin inducere în eroare (metoda loverboy), în vederea exploatării sexuale, două persoane vătămate minore (cu vârste de 14 și 15 ani), pe care, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, le-au obligat să se prostitueze.

Tulcea Loverboy Arestați pentru că au păcălit două minore să se prostitueze

Persoanele vătămate au fost adăpostite de membrii grupului în municipiul Tulcea, aceștia ocupându-se de postarea anunțurilor necesare în vederea atragerii de clienți. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către persoanele vătămate minore au fost însușite de inculpați. La sfârșitul lunii iunie 2019, una dintre persoanele vătămate minore a născut, fiind preluată de D.G.A.S.P.C. Tulcea.

În perioada de activitate a grupului infracțional organizat (2018-2023), membrii acestuia au transportat în străinătate (Austria, Germania și Anglia) mai multe persoane de sex feminin, în vederea practicării prostituției. Banii obținuți în această modalitate în străinătate, au fost colectați și transportați fizic în țară sau au fost transferați prin intermediul societăților de transfer rapid.

În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate în cauză au fost identificate și ridicate sumele de 7480 euro și 6800 de lei, bijuterii, documentele de identitate aparținând persoanelor vătămate, înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei, 15 telefoane mobile, o unitate de memorie și un autoturism de lux.


1.8K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com