Click pentru a te abona

Tulcea: Jandarmeria Română la 165 de ani

0 Shares

În anul 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnitor al Moldovei, semna „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor jandarmi“. Inspectoratul de Jandarmi Tulcea, cu actuala denumire, funcţionează din aprilie 2005. De atunci, vreme de 165 de ani, jandarmii și – au făcut datoria. Chiar și cu prețul vieții.

Ziua Jandarmeriei02

În cadrul evenimentelor de vineri, mai mulți jandarmi tulceni au fost înaintați în grad, iar reprezentanții instituțiilor autorităților publice au primit diplome din partea conducerii Inspectoratului Județean de Jandarmi (asigurată, la momentul de față, de locotenent Ion Bordei, împuternicit la comandă).

De asemenea, comandatul unității de la Tulcea a primit, în numele Inspectoratului, diplome de excelență din partea Consiliului Județean Tulcea, a Prefecturii, respectiv a Primăriei Municipiului Tulcea.

„Jandarmii au un rol esenţial în ceea ce priveşte asigurarea ordinii publice, iar pentru climatul de linişte care caracterizează acest judeţ tulcenii vă sunt recunoscători. Întreaga dumneavoastră activitate este caracterizată de eficienţă, seriozitate şi promptitudine. Sunteţi un exemplu de implicare activă în viaţa locuitorilor acestui judeţ, iar pentru acest lucru meritaţi toată aprecierea noastră, a celor din administraţia publică“, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Vasile Strat.

La evenimentul de vineri au mai fost invitați: prefectul Marin Bădiță, viceprimarul municipiului, Stere Șacu, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, Viorel Oltu, al Poliției Municipiului, Cristian Ladaru, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Florin Bașcău, șeful Direcției Județene de Informații, Cătălin  Țibuleac.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com