Click pentru a te abona

Tulcea: Concursul ”Cu viața mea apăr viața” – etapa județeană. Galerie foto

3.2K Shares

Vineri,  19 mai 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Delta” al județului Tulcea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea,  cu sprijinul  Consiliului  Județean și a Asociației ”Prin mediu trăim”, a organizat concursul cu tematică de protecție civilă  ”Cu viața mea apăr viața” – etapa județeană, care s-a desfășurat la Sala de Sport – Club Școlar Sportiv Tulcea.

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața

Acest concurs are ca scop dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar, cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea, adoptarea unui comportament adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență, formarea spiritului de solidaritate și implicarea în acțiunile de prevenire și intervenție în situații limită.

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

Competiția s-a desfășurat pe două cicluri de pregătire, gimnazial și liceal, la care au participat 12  echipaje din cadrul mai multor instituții de învățământ din județul Tulcea, după cum urmează:

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

Ciclul gimnazial

Școala Gimnazială ”Pescărușul” Sarichioi;

Școala Gimnazială ”Gheorghe Banea” Măcin;

Școala Gimnazială  ”Nifon Bălășescu” Tulcea;

Școala Gimnazială ”Nichifor ”Ludovig ” Niculițel;

Școala Gimnazială ”Panait Cerna”Cerna;

Școala Gimnazială Greci;

Școala Gimnazială ”Alexandru Ciucurencu” Tulcea;

Liceul Teoretic  ”Constantin Brătescu” Isaccea;

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

Ciclul liceal

Liceul Teoretic  ”Constantin Brătescu” Isaccea;

Liceul Tehnologic ”Brad Segal” Tulcea;

Liceul Tehnologic Măcin;

Liceul Teoretic  ”Ion Creangă” Tulcea;

În cadrul concursului, participanții au avut de susținut o probă teoretică și două probe practice.

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

Proba teoretică a constat în verificarea cunoștințelor acumulate prin parcurgerea tematicii specifice. Echipele care au trecut proba teoretică cu brio, au participat la probele practice care au constat în transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe o distanță de 50 de metri și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat.

Concursul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia toți participanții au fost felicitați și li s-au acordat diplome și premii oferite de Asociația ”Prin mediu trăim”.

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

Locurile pe podium au fost ocupate de următoarele echipe:

La categoria gimnaziu, locul I a fost obținut de echipajul din cadrul Școlii Gimnaziale ”Nichifor Ludovig”  Niculițel, pe a II a treaptă a podiumului a urcat echipajul din cadrul Liceului Teoretic ”Constantin Brătescu” Isaccea,  iar pe poziția a III a s-au clasat elevii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Pescărușul” Sarichioi.

La categoria liceu, locul I a fost acordat echipajului din cadrul Liceului Tehnologic Măcin, locul al II lea de către elevii din cadrul Liceului Tehnologic  ”Brad Segal” Tulcea iar locul al III lea de către echipajul din cadrul Liceului Teoretic ”Constantin Brătescu” Isaccea.

Echipele clasate pe primele locuri au primit trofee și premii puse la dispoziție de Consiliul Județean Tulcea.

Tulcea Concursul Cu viața mea apăr viața Mai 2023

De asemenea, mâine, 20 mai 2023, pe Stadionul Bididia din municipiul Tulcea se va desfășura etapa județeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi ”Prietenii Pompierilor”, unde la linia de start se vor alinia 8 echipaje din cadrul mai multor instituții de învățământ din județ.

3.2K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com