Tulcea: Bărbat reținut pentru violență în familie, hărțuire, tâlhărie, distrugere
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea – Biroul Investigații Criminale au reținut un bărbat de 36 de ani pentru violență în familie, hărțuire, tâlhărie, distrugere.
În fapt, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul concubin i-ar fi adresat amenințări cu moartea și acte de violență și se teme pentru siguranța sa.
Din cercetările efectuate, polițiștii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, față de acesta fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
Totodată cercetările au fost extinse sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire în formă continuată, încălcarea ordinului de protecție provizoriu, violarea vieții private, falsul informatic, tâlharia calificată, distrugerea și amenințarea.
Ieri, 27 iulie a.c., a fost dispusă arestarea preventivă a celui în cauză.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipale Tulcea, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătorie Tulcea.
