Conecteaza-te pe Twitter

Tulcea: Adunarea Generală a Comisiei Balcanice și a Mării Negre din cadrul Conferinței Regiunilor Periferice Maritime ale Europei

263 Shares

Vineri, 12 aprilie 2019, s-a desfășurat la Tulcea „Adunarea Generală a Comisiei Balcanice și a Mării Negre din cadrul Conferinței Regiunilor Periferice Maritime ale Europei”, în organizarea Consiliului Județean Tulcea și a Asociaţiei Grup Local pentru Pescărie Durabilă FLAG Delta Dunării.

Lucrările reuniunii de la Tulcea s-au axat pe două teme principale, respectiv, Creșterea Economică Albastră ca motor al cooperării în bazinul Mării Negre și al Dunării și experiența din alte bazine maritime  și Transport durabil în regiunea Balcanică și Marea Neagră.

La lucrări au participat Președintele BBSC, Christiana Kalogirou, Guvernator al Regiunii Nord-Egeene, reprezentanți ai organizatorilor, Magdalena Andreea STRĂCHINESCU OLTEANU, Director al Unității 1 Inovare Maritimă, Investiții și Cercetări Marine (DG MARE), Comisia Europeană, Dr. Gheorghe Viorel UNGUREANU, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină, Dr. Gregory YOVANOF, Director Centrul de Excelență pentru Strategii Maritime (Grecia), Dr. Taner ALBAYRAK, Facultatea de Științe Administrative și Economice, Departamentul de Management al Afacerilor Maritime, Universitatea Piri Reis (Turcia), Eleftherios SDOUKOPOULOS, cercetător, Centrul de Cercetare și Tehnologie Hellas (Grecia), Stavros KALOGNOMOS, CPMR Comisiei pentru Marea Balcanică și Marea Neagră, deputații Mirela FURTUNĂ, secretar al Comisiei pentru politică externă, Anișoara RADU, Comisia pentru muncă și protecție socială, Lucian SIMION, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, specialiști în domeniu, reprezentanți ai Guvernului României.

“Sprijinirea regiunilor periferice maritime, eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre acestea și alte zone, fac parte din prioritățile noastre, celor prezenți astăzi, la această Conferință” a subliniat deputatul Mirela Furtună în alocuțiunea sa.

“Printre principalele obiective ale Uniunii Europene se numără promovarea bunăstării cetățenilor europeni, asigurarea unei dezvoltări durabile bazate pe o creștere economică echilibrată, dar și consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale.

România deține în această perioadă Președinția Consiliului Uniunii Europene. Până în aceste zile, adică până la jumătatea mandatului, Preşedinţia română a închis  80 de dosare. Este o cifră semnificativă, care demonstrează că avem specialiști foarte buni și care arată munca imensă a lor în timpul acestui mandat.

În februarie, Președinția română și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu în privința Propunerii de regulament de stabilire a unui mediu aferent ghișeului unic european în domeniul maritim. (Este în stadiu de propunere de Regulament, nu este adoptat; Noul regulament va simplifica sistemele de raportare a navelor la sosirea/ plecarea din porturile europene prin crearea unui ghișeu unic european în domeniul maritim, care va reuni toate formalitățile de raportare asociate unei escale în port. Viitoarele modificări vor reduce semnificativ povara administrativă în sectorul maritim și vor crește competitivitatea acestuia în comparație cu alte mijloace de transport. Este o reușită a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, care pe mine mă bucură în mod deosebit: consider ca va influența pozitiv dezvoltarea zonei în care ne aflăm astăzi.

Conform datelor Eurostat, România asigură aproape 8,5% din volumul de transport de marfă pe căile navigabile interioare din Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, capacitatea României de a transporta marfă pe căile navigabile interioare este încă insuficient exploatată. Putem transporta un volum de marfă semnificativ mai mare dacă vom draga Dunărea şi vom oferi posibilitatea unui transport în siguranţă pentru navele care transportă marfă. De asemenea, creşterea capacităţii portului Constanţa reprezintă una dintre priorităţile României. Nu în ultimul rând, intrarea României în Schengen ar ajuta foarte mult la dezvoltarea transportului de marfă pe căile navigabile interioare dintre România către Uniunea Europeană.

Totodată, la nivel european se discută despre îmbunătățirea conectivității și coeziunii prin intermediul rețelei TEN-T (The Trans-European Transport Network). Realizarea unei rețele de transport trans-europene extinsă şi conectată va contribui la consolidarea coeziunii teritoriale, va crește accesibilitatea regiunilor și va sprijini conectivitatea între acestea la nivelul UE, inclusiv conectivitatea regiunilor periferice.

Efectele pozitive vor fi în lanț: vor fi stimulate investițiile, decalajele de dezvoltare vor fi reduse, și, la fel de important din grija pe care cu toții trebuie să o avem pentru mediul înconjurător, va asigura tranziția către transportul prietenos cu mediul.

Aceste măsuri pe care le-am menționat și care sunt dezbătute, acum, la nivelul Uniunii Europene, sunt importante în egală măsură pentru dezvoltarea durabila a Uniunii, cât și a regiunilor periferice maritime, inclusiv cea a Dobrogei” a mai spus secretarul Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, Mirela FURTUNĂ în cadrul reuniunii de la Tulcea.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.