Click pentru a te abona

Trei elevi din România, premiaţi la cea mai prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume

610 Shares

Filip Buşcu, David Ghiberic şi Rareş Marinescu, elevi ai Liceului Internaţional de Informatică – Bucureşti şi viitori studenţi în universităţi internaţionale de top, au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair, cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, pentru competitorii sub 21 de ani.

Trei elevi din România premiaţi la cea mai prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume

Proiectul cu care au câştigat este o aripă de avion capabilă să crească manevrabilitatea aeronavelor, să reducă consumul de carburant cu până la 5% şi să inducă proprietăţi de invizibilitate.

Proiectul lor, intitulat Hawk Wing, a fost examinat vreme de trei zile de nouă comisii formate din reprezentanţi ai marilor universităţi americane, ai marilor companii de tehnologie şi chiar ai US Army. Faza finală a competiţiei a avut loc la Los Angeles, SUA”

La ediţia de anul acesta au concurat peste 1.800 de elevi din 76 de ţări.

Regeneron ISEF este considerat în unanimitate de mediul universitar american şi britanic cea mai prestigioasă competiţie STEM din lume, cu mult înaintea olimpiadelor internaţionale de ştiinţe şi este pentru prima dată când România a urcat pe podium. În fiecare an, mii de participanţi din zeci de ţări încearcă să obţină un premiu care, de obicei, aduce cu el accesul în universităţi din SUA şi Marea Britanie.

În prezent, tinerii sunt implicaţi în mai multe proiecte din domeniul aerospaţial, printre care un satelit de dimensiuni mari, cu misiuni de cercetare avansată, construit în colaborare cu două mari universităţi americane.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

610 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com