Click pentru a te abona

Trei autoturisme furate și dezmembrate, în valoare de 320.000 de euro, descoperite în Portul Constanța

265 Shares

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în Portul Constanța, trei autoturisme furate, acestea fiind dezmembrate și pregătite pentru transport și export, cu scopul disimulării provenienței ilegale.

În perioada 26–28.01.2026, acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au efectuat un control amănunțit în incinta unui operator portuar asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia. Potrivit documentelor, semiremorca transporta trei caroserii auto, lipsite de motor și de alte componente esențiale, marfa fiind declarată ca piese auto uzate.

În urma verificărilor specifice, realizate în cooperare cu ofițeri Frontex, s-a constatat că seriile de șasiu înscrise nu corespundeau unor serii autentice. Continuând verificările, polițiștii de frontieră au reușit identificarea seriilor reale de șasiu, stabilind că două dintre autoturismele în cauză figurau ca fiind furate din Germania.

În cadrul extinderii controlului asupra altor mijloace de transport aflate în zona portuară, a fost identificată o a doua semiremorcă, în care se aflau motoare, cutii de viteze și alte componente auto, aparținând celor trei caroserii identificate inițial. Cu această ocazie, a fost stabilită și cea de-a treia serie reală de șasiu, autoturismul aferent figurând ca fiind furat din Suedia.

Autoturismele, respectiv caroseriile și piesele componente ale acestora, în valoare totală de aproximativ 320.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

265 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com