Click pentru a te abona

Trafic de cocaină la Tulcea. Peste jumătate de kg descoperit la percheziții. 2 persoane arestate

1.5K Shares

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Trafic de cocaină la Tulcea

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna februarie 2023, unul dintre bănuiți, prin intermediul celui de al doilea bănuit, ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Tulcea.

La data de 4 aprilie a.c., au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea, fiind descoperite și ridicate peste 550 de grame de cocaină și 3 cântare electronice de precizie.

Totodată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane. La data de 5 aprilie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, cu propunere de arestare preventivă a bănuiților.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.5K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com