Click pentru a te abona

Teodorescu Horia: Astăzi am semnat Ordinul de începere a lucrărilor la Proiectul Port-Faleză Tulcea (consolidare, reconstrucție, modernizare)

1K Shares

*”Modernizarea falezei este poate cea mai dorită investiție de către tulcenii din municipiu și nu numai. Din punct de vedere Istoric, de 30 de ani nu s-a bătut un cui, nu s-a făcut nimic. Tulcenii vor putea vedea începând de astăzi, 13 Iulie 2020, cu ochii lor, că proiectul promis de noi este real și va fi realizat.

Toți cei care se îndoiau, se vor lămuri singuri odată cu începerea lucrărilor de execuție, pentru că deja s-a muncit foarte mult la cererile de finanțare, la avizare, documentații, studii, licitații, etc., lucruri mai puțin vizibile pentru tulceni dar care au necesitat foarte multă muncă.

Vom avea și o faleză amenajată modern pe o infrastructură sigură, trainică, reabilitată complet. Este o satisfacție mare pentru mine, constructor de meserie, știind că voi lăsa ceva în urmă, un proiect foarte important pentru tulceni și pentru imaginea Tulcei în lume”. (Teodorescu Horia)

*„Acum avem utilaje în zona Vămii, se va începe decopertarea pavajului existent și apoi vom începe lucrările la cheul vertical”Victor-Mircea Donos, director tehnic Max Boegl Romania SRL

*”În opt ani de administrație locală, am reușit să demarez toate proiectele majore pe care le-am promis. Noi, la Tulcea, ne putem lăuda cu cele mai mari investiții (ca număr și ca valoare) din țară. Este rezultatul unei munci enorme, iar în acest sens aș dori să le mulțumesc și colegilor din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Tulcea. Ce a însemnat pentru Consiliul Județean oportunitatea acestei prefinanțări prin ADI ITI Delta Dunării? I-ar fi trebuit instituției noastre 70 de ani pentru a realiza investițiile care sunt în contractare și derulare în momentul de față. Acest buffer financiar va crea o dezvoltare sănătoasă pentru toată Dobrogea.

Închipuiți-vă ce înseamnă să legi Portul Tulcea de țară și de Europa. Proiectul de ansamblu al mobilității în cadrul strategiei realizate de Banca Mondială cuprinde mai multe investiții în derulare sau contractare, și mă refer la pod, la drumul expres, la portul și aeroportul Tulcea, toate fiind susținute financiar prin acest Instrument Teritorial de Investiții.

*În ceea ce privește portul, demersul de preluare a acestuia de la APDM Galați a început în anul 2012 și s-a terminat în 2016 prin hotărâre de Guvern. După care am început scrierea proiectului și toate celelalte diligențe mai mult sau mai puțin birocratice de care nu scapă nimeni(!) Noi, cei din administrația județului, suntem bucuroși că am reușit să ducem la bun sfârșit acest angajament pe care l-am luat acum mai mulți ani, pentru că nu a fost ușor.

Portul Tulcea are și o importanță sentimentală, dacă ne referim la tulceni, dar și o importanță economică majoră, reprezintă poarta de intrare în Delta Dunării, locul unde turistul face primul pas spre deltă, locul unde populația din Delta Dunării se îmbarcă și debarcă” (Teodorescu Horia).

*Obiectivele specifice ale proiectului se referă la reducerea timpului necesar pentru manevrele de acostare a navelor de mărfuri și pasageri în Portul Tulcea; creșterea gradului de siguranță în transportul fluvial de mărfuri și pasageri; modernizarea cheului pe o lungime de 1.510 m; modernizarea drumului de acces cu lungimea de 100 m și crearea de infrastructură portuară nouă cu o suprafață totală de 36.016,70 mp. Suplimentar modernizării portului, se va asigura o rețea modernă de energie electrică, alimentarea cu apă, dar și un sistem de preluare a apelor pluviale  pentru navele care acostează în port. În plus, discutăm și despre un drum de acces către platformă

Valoarea totală a proiectului este de 190.162.236,67 lei, proiectul fiind cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com