Click pentru a te abona

Tânăr de 27 de ani drogat, depistat în trafic pe strada Isaccei din municipiul Tulcea

868 Shares

Ieri, 3 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Isaccei, din municipiu, un autoturism condus de către tânăr, în vârstă de 27 de ani, din județul Tulcea.

Conducătorul auto, în urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, care a indicat un rezultat pozitiv, a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Mașina de politie in misiune

Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

868 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com