Tabăra ecologică de la Sulina: Dezbateri despre Muncă și Educație, Energie și Mediu
Tag-uri: creativitatev, dinamism, proiect de socializare, tabara ecologica sulina, tineretul social democrat
*”Susțin și mă angajez să promovez proiectele tinerilor social democrați pentru o Românie modernă, prosperă și unită într-o vreme când avem nevoie mai mul decât oricând să lucrăm împreună pentru românii care așteaptă de la noi să ne îndeplinim promisiunile. Avem nevoie de încredere și trebuie să nu ne pierdem pe mana trădătorilor. Oricare ar fi acestia,” a ținut să precizeze deputatul social democrat Mirela Furtună
“Anul acesta la cea de-a XIV-a ediție a Taberei de Ecologizare care se va desfășura la Sulina, peste 400 de tineri social democrați veniți din toate județele țării vor dezbate cu înțelepciune toate lucrurile care ne împiedică să dezvoltăm, toate acele proiecte atât de bine așteptate de tinerii care încă vor să învete, să trăiască, să-și formeze aici familii cu vise frumoase pentr un viitot atat dfe necesar pentru copii noștri, pentru ca avem această obligatie morală pentru generatia care se ridică după noi. Trăim vremuri tulburi și poate lăsăm de prea multe ori ochii în jos atunci când oamenii care ne-au însoțit pe un drum când vremurile și oportunitățile erau cu mul mai bune, era mai confortabil, ne-au tradat …da, cred că este un moment bun să căutăm soluții reale, să vorbim despre unele dintre cele mai importante problem cu care se confruntă tinerii și mă refer la educație, învățământ, dezvoltare, mediu, implementarea unor proiecte menite să-I determine pe tinerii absolvenți de studii medii sau de studii superioare să nu mai plece din țară. Este un subiect deosebit de important care va fi îndelung dezbătut pe parcursul celor patru zile la Sulina” a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună, vicepreședinte al PSD.
Tineretul Social Democrat promovează prin această tabără un proiect de socializare și dinamism, creativitate, spirit de echipă și dezvoltarea abilităților de comunicare.
“Președintele TSD, Gabriel Petrea și-a exprimat bucuria că această acțiune continuă într-o zonă specială an după an cu acțiuni de ecologizare a plajei Sulina și dezbaterile subiectelor fierbinți care ne preocupă pe toți.
Exodul românilor și faptul că am văzut tineri preocupați să găsească soluții pentru ca lucrurile să se schimbe în bine din acest punct de vedere este o bucurie reală. S-au conturat câteva proiecte cu care vom merge mai departe, le vom supune dezbaterii publice și vom căuta în continuare soluții pentru ca proiectele tinerilor să aibă mai multe șanse și aplicabilitate în viața de zi cu zi.
Pentru mine, ca vicepreședinte PSD, să văd atâția tineri frumoși, plini de viață și dornici să ducă mai departe ideile și programele PSD, mă face să privesc înapoi cu mândrie și să merg mai departe cu speranță și încredere. Parcă mai ieri eram un tânăr membru al TSD, parcă mai ieri începeam să înțeleg ideologia social democrată (!) Astăzi, când văd tinerii social democrați ocupându-se cu determinare și solidaritate atât de mediul înconjurător cât și de dezbaterea unor proiecte importante pentru noi toți este încurajator. Susțin și mă angajez să promovez proiectele tinerilor social democrați pentru o Românie modernă, prosperă și unită într-un an al Centenarului Marii Uniri” a ținut să precizeze deputatul social democrat Mirela Furtună.
