Sulina: Un șofer a lovit mortal cu mașina un copil(!)
Polițiștii Tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui grav accident rutier în orașul Sulina un șofer din Constanța a lovit mortal cu mașina un copil (fetiţă de 7 ani) care traversa strada a II-a.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Gârliciu, județul Constanța, în timp ce conducea un auto pe o strada din orașul Sulina, județul Tulcea, ar fi acroșat un pieton (minor) care se angajase în traversarea străzii.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
