Click pentru a te abona

Statul român face noi demersuri pentru respectarea drepturilor românilor din Ucraina

81 Shares

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu, alături de o delegație a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a efectuat, în perioada 7-9 mai, o vizită de lucru în Ucraina.

Principalele teme de discuţii cu autorităţile locale şi regionale au vizat drepturile minorităţii româneşti din regiune, calendarul proiectelor şi programelor derulate de către DRP în anul 2022, dar şi continuarea demersurilor de acordare a burselor pentru elevii etnici români care învaţă limba română sau în limba română.

„Departamentul pentru Românii de Pretutindeni acordă o importanţă sporită comunităților istorice, susținerii şi respectării drepturilor etnicilor români din vecinătatea țării. Comunitatea de români din Ucraina este o prioritate pentru departament. Vom continua să susținem menținerea dreptului la educație în limba română” a fost mesajul transmis de către Gheorghe Cârciu comunității românești din Cernăuți.

„În aceste vremuri de grea încercare pentru noi toţi, trebuie să ne păstrăm credinţa că lucrurile se vor aşeza şi că vom reveni la normal. Atât în numele meu, cât şi al instituţiei pe care o reprezint, vă asigur că vom depune toate diligenţele să susţinem comunitatea românească din Ucraina şi să ne asigurăm în continuare că drepturile etnicilor români vor fi respectate. Copiii noştri să înveţe limba română şi să îşi păstreze apartenenţa la identitatea românească – acesta este un deziderat unanim pentru care voi lupta mai departe”, a mai subriniat Cârciu

81 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com