Click pentru a te abona

SMURD-ul a adus o șalupă și un hovercraft pentru sistemul de urgență din Delta Dunării

0 Shares

Cele două mijloace de transport  au ajuns deja în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Delta Dunării’ din Tulcea.Investiția aduce reale beneficii localnicilor din Delta Dunării, unde militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Tulcea vor putea interveni mai rapid.

Untitled 1

‘Sunt elemente esențiale pentru intervenția specialiștilor ISU în zonele izolate din Delta Dunării, promise de primul ministru Victor Ponta și de domnul Raed Arafat, și, iată achiziționate acum prin Fundația  SMURD’, a precizat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

În completare, șeful ISU Delta, Florin Bașcău, a insistat asupra faptului că cele două noi dotări vin în sprijinul unor intervenții eficiente în Deltă: ‘Hovercraftul este extrem de important pentru noi, mai ales în perioada sezonului rece, când accesul este îngreunat ca urmare a fapului că îngheață apa din canale’.

Hovercraftul este un vehicul multifuncțional care “plutește” deasupra solului, apei, mlaștinilor, zăpezii, gheții cu ajutorul unor perne de aer. Este prevăzut cu o elice mare în spate ce o propulsează. Hovercraftul este vehicolul ideal pentru Delta Dunării.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com