Servicii Publice Tulcea: lucrări de reparații și intervenții la pagubele inventariate și la solicitările tulcenilor după vântul și ploaia din weekend
În weekend-ul care a trecut au fost foarte multe situații de urgență cauzate de vântul puternic și de ploile, care au adus peste 75 L/M.P. Au fost afectate șantierele în lucru, dar și alte străzi, trotuare, alei, instalații de apă, canalizare, electrice, cămine, unde au avut loc diverse tipuri de surpări sau rupturi, au căzut crengi sau au fost smulși din pământ arbori întregi.
Au acționat Inspectoratul pentru situații de urgență și serviciile Primăriei municipiului Tulcea, care în această săptămână au ca principal obiectiv lucrări de reparații și intervenții la pagubele inventariate și la solicitările dumneavoastră.
Începând de vineri și în tot weekend-ul vom avea din nou vânt puternic și ploi care se pot transforma în ninsori, așa că trebuie să ne luăm, cu toții, cele mai bune măsuri de precauție.
