Se prelungește starea de alertă, obligativitatea măștilor FFP2, somaj tehnic sau muncă în ture
Comitetul Naţional pentru situaţii de Urgenţă propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022, menţinerea obligativităţii purtării a măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2 în toate spaţiile publice închise şi deschise, testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate.
În cazul restaurantelor şi teraselor, funcţionarea va fi permisă până la 50% capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-22,00 în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la 30% în cazul unei incidenţe de peste 3 la mie.
”Se propune ca accesul în cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp să fie permis tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu afişarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă. ”, se arată în hotărârea CNSU.
