Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu”Medgidia: Împreună păstrăm mediul curat. Exemplul personal este un bun început
În contextul unei lumi post-COVID-19, tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului este un prilej de a evidenţia nevoia de a reconstrui mai bine, în armonie cu natura de care depind ecosistemele şi sănătatea noastră. Buna gestionare a ecosistemului reprezintă soluţia pentru realizarea securităţii alimentare şi protejarea sănătăţii umane, contribuind în acelaşi timp la conservarea biodiversităţii şi la atenuarea schimbărilor climatice.
Este important a sădi în mintea şi sufletul fiecărui cetăţean al societăţii, conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei. Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea şi protejarea parcurilor, a spaţiilor verzi sau a grădinilor. În acest sens, curtea instituției de învățământ a căpătat o nouă imagine. Ample lucrări au fost desfășurate pentru amenajarea unui spațiu prietenos: sistem de irigații Wi-Fi, iluminat, plante și ornamentale, rulouri de gazon.

Vă așteptăm, să ne fiți alături, și să ȋmpărtășim ȋmpreună dorința de a păstra un mediu mai curat!
Director, Consilier imagine,
prof. Dănilă Simona înv. Vrînceanu Georgiana
