Sântandrei Cap-de-Iarnă: Ninge în Dobrogea iar în această noapte, Eclipsa de lună aduce schimbări planificate de Destin
Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Este momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctând un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului. Remediile cele mai eficiente pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.
Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun și în ziua respectivă. Legendele spun ca acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i s-a oferit ca adapost.
Eclipsa de Lună plină are loc chiar în noaptea Sfântului Andrei. Este semnul pasului pe care îl facem toți către o „nouă eră”, în care toate se vor așeza după reguli și tipare noi. Astrele produc configurații care vindecă mintea și trupul, aduc stabilitate și energie pozitivă care vine cu încheieri planificate de Destin. Se pot petrece răsturnări de situație, putem avea parte de evenimente care să ne surprindă și care să ne aducă mai aproape de ceea ce ne cere sensul venirii noastre pe pământ. Posibil să primim informații, vești la care nu ne așteptam și să avem parte de dialoguri surprinzătoare, menite să schimbe un context, un plan, și să ne forțeze să luăm decizii radicale.
Se spune că o rugăciune rostită cu adevărată credință ne va feri de necazuri și ne va apăra familia de primejdii:
„Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”
