Click pentru a te abona

S-a semnat protocolul de colaborare între Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane și Asociația Salvați Copiii – România.

60 Shares

La eveniment au participat: domnul comisar șef de poliție Maximilian NICOLAE, directorul ANITP, doamna Gabriela ALEXANDRESCU, președintele executiv al Asociației Salvați   Copiii – România, domnul comisar șef de poliție Marius Daniel BURCEA, șeful serviciului Cooperare Interinstituțuinală și Proiecte Naționale de Prevenire din cadrul ANITP, precum și doamna Anca STAMIN, coordonatorul Programului Copii cu Părinți Plecați la Muncă în Străinătate, implementat de Asociația Salvați Copiii – România.

Protocolul vizează cooperarea în domeniul prevenirii traficului de persoane și a traficului de minori și își propune derularea unor activități comune adresate copiilor, parinților și profesorilor, la nivel local, regional și naţional, în vederea informării și conștientizării cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului.

În egală măsură, parteneriatul urmărește desfășurarea unor acțiuni         informativ-preventive care să abordeze pericolele la care pot fi expuși copiii prin intermediul internetului și al rețelelor de socializare.

Semnarea acestui protocol de colaborare se circumscrie strategiei ANITP de consolidare a parteneriatului cu societatea civilă în vederea eficientizării demersurilor de prevenire a traficului de persoane.

60 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com