S-a inaugurat Muzeul Ivan Patzaichin la Mila 23 în Delta Dunării
„Astăzi am participat la inaugurarea Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară, un loc dedicat celebrării succeselor legendarului nostru sportiv Ivan Patzaichin. Muzeul reprezintă cadrul perfect pentru promovarea culturii și tradițiilor lipovenilor din Mila 23, precum și pentru evidențierea biodiversității fragile a Deltei.
Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară celebrează succesele lui Ivan Patzaichin și oferă un cadru pentru expunerea preocupărilor sale privind Delta, pentru încurajarea și exprimarea culturii și tradițiilor lipovenilor din Mila 23 și pentru punerea în valoare a biodiversității fragile a Deltei Dunării”
ne-a declarat Michael Gudu, deputat PNL Tulcea.
Prin proiecte de educație și asigurarea unui spațiu pentru rezidențe artistice și de cercetare, Muzeul va deveni un pilon esențial în viața comunității și va contribui la evoluția Deltei Dunării și la bunăstarea locuitorilor ei, oferind tuturor zonelor naturale protejate din țară un model de instituție bazată pe principii moderne de colaborare comunitară.
Inaugurarea Muzeului va prilejui trei zile de evenimente, prima dedicată invitaților oficiali (autorități locale și centrale, artiști, oameni din sport, prieteni ai lui Ivan) și comunității locale, cea de-a doua, dedicată publicului larg și programelor specifice pentru copii, iar cea de-a treia dedicată celor care parcurg pe apă, traseul Delta lui Ivan.
