România, groapa de gunoi a Europei: „Importăm” gunoaie de peste tot. Astăzi, din Germania(!)
Polițiștii de frontieră și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu au depistat încă un container care conţinea peste 25 tone de deşeuri (cauciuc), care sunt importate importate în România din Germania fără respectarea prevederilor legale, conform celor de la Garda de Coastă.
În urma unor activități informativ-operative desfăşurate,polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au identificat un container, sosit din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Vâlcea care efectua activități de import în România.
În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat faptul că în container se aflau paleţi încărcaţi cu 25 de tone de deşeuri cauciuc , marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.
În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa, deoarece mărfurile sunt deșeuri. Astfel, acestea nu pot fi puse în liberă circulație pe teritoriul României și nici nu pot fi comercializate, punând în pericol viața și sănătatea consumatorilor în cazul folosirii acestora.
În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale șiîncălcarearegimului deşeurilor transportul iar bunurile vor fi returnate firmei.
