Click pentru a te abona

România, groapa de gunoi a Europei: Container cu deșeuri din Norvegia blocat în port de autoritățile de mediu

94 Shares

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au efectuat controlul fizic asupra unui container  aflat în Portul Constanța Sud Agigea, încărcat cu deșeuri.

În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa,  ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţaau descoperit un container sosit din Norvegia, încărcat cu deșeuri,  pentru o firma de pe raza judeţului Brăila care efectua activități de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile fiind constituite dintr-un amestec cu deşeuri de aproximativ 14.000 kilograme, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.  În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire de acte nerealeșinerespectarearegimului deşeurilor, mărfurile urmând să fie returnate la expeditor.

94 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com