România este pregătită să adere la spațiul Schengen. Acest lucru a fost confirmat de evaluările Comisiei Europene
România își va apăra cauza în continuare. Vom face acest lucru la fel ca și până acum, de o manieră pozitivă și constructivă. Aderarea la spațiul Schengen este un obiectiv al României, iar PNL face un efort susținut pentru ca acest obiectiv să fie atins.
Statele care s-ar opune aderării țării noastre din considerente politice ar trebui să știe că prin poziția lor ar face mult rău unității europene, într-un context în care avem nevoie să fim uniți în fața agresiunilor externe. Indiferent de decizia care se va lua, România va rămâne o țară ancorată în valorile europene. Nu vom cădea în capcana promovării euroscepticismului.
România a trecut cu bine două evaluări tehnice voluntare în ultima vreme. Rapoartele elaborate de experți au fost extrem de pozitive și au confirmat faptul că îndeplinim absolut toate cerințele pentru a fi parte din spațiul Schengen. Concluziile misiunilor au evidențiat că România este un exemplu de bune practici la nivel european în privința aplicării legislației Schengen.
În urma eforturilor diplomatice constante și consistente făcute atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de premierul Nicolae Ciucă și de miniștrii PNL, Olanda și Suedia au anunțat că susțin aderarea României la Spaţiul Schengen. Guvernul Suediei a obținut sprijinul Parlamentului și a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României. De asemenea, Guvernul olandez și-a exprimat poziția în favoarea intrarii țării noastre în spațiul de liberă circulație, dar nu și pentru Bulgaria.
Există în continuare o reținere din partea Austriei în ceea ce privește aderarea României. Motivul acesteia este preocuparea internă legată de migrația ilegală. Avem toată deschiderea de a risipi orice nelămurire a autorităților austriece, așa cum am făcut și în cazul altor state.
Michael Gudu Deputat PNL Tulcea
