Click pentru a te abona

Reținuți pentru trafic de minori și proxenetism. Au fost ridicate arme albe, bani, înscrisuri și un pistol

70 Shares

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 5 percheziții domiciliare în județele Constanța și Tulcea, într-un dosar penal de trafic de minori și proxenetism.

În cadrul activităților, au fost indisponibilizate 8 telefoane mobile, 800 de euro, un pistol cu aer comprimat, mai multe arme albe, precum și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie – iulie a.c., 4 persoane ar fi recrutat mai multe tinere, printre care și minore și le-ar fi adăpostit în imobile din județul Constanța, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, ca urmare a exploatării sexuale.

Procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor 4 persoane, urmând a fi prezentate instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Îmi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com