Renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord sau convocarea alegerilor anticipate în Marea Britanie?

În urma acestui rezultat, s-a procedat la o analiză riguroasă din partea liderilor Uniunii Europene cu privire la posibilitatea amânării până în anul 2020 a termenului de ieşire a Marii Britanii din Blocul Comunitar, în contextul în care Germania şi Franţa au exprimat disponibilitatea de a prelungi negocierile, după ce Camera Comunelor a respins Acordul Brexit.

În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.
Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene,a afirmat următoarele : „Acum depinde de autorităţile britanice să analizeze rezultatul votului, iar Guvernul britanic trebuie să ne spună cum se vor derula lucrurile în sensul retragerii ordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 29 martie”. La unison, Jean-Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, și-a exprimat regretul că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a solicitat Marii Britanii să clarifice de urgență intenţiile privind procedura Brexit. În tot acest timp Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a subliniat printre rânduri că anularea ieşirii din Uniunii Europene, ar fi o opțiune mult mai agreată.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles, deși contestat serios de numeroși politicieni britanici și care a condus la demisia a cinci membri ai Guvernului de la Londra, prevede printre altele menţinerea Marii Britanii în Uniunea Vamală, reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea angajamentelor comerciale.
Fostul Preşedinte al României, Traian Băsescu a susţinut că, în actualul context „este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă, iar România are şansa să fie ţara în a cărei Preşedinţie UE s-a consolidat, în loc să fie ţara în mandatul căreia Uniunea Europeană s-a micşorat.
Din acest moment România are şansa unui mandat de succes. Oare avem capacitatea să ne jucăm şansa?”… Cu alte cuvinte , actuala situație politică poate deveni o oportunitate pentru românii care trăiesc în Marea Britanie cu condiția ca Președinția României la Consiliul Uniunii Europene să obțină rolul de garant al păstrării unității Uniunii Europene. Deputat PNL Vasile GUDU
