Rămas bun, prietene. Rămas bun, Fedea, trimite-ne o poză de pe colțul ăla de stea(!)
Tag-uri: a murit, Fedea
A murit, Fedea, prietenul meu…prietenul nostru, Fotoreporterul. A plecat discret, fără să deranjeze pe nimeni, fără să supere pe nimeni…Ai plecat, Fedea, și nu ai apucat să-mi povestești tot….cum era când plecai, înainte de 1989, iarna, când se tăia stuful în deltă…
„Getuțo, era un frig de crăpau pietrele și noi plecam cu niște conserve, vai mama lor, pe care le terminam încă de-a doua zi”…”și?” „Și(!). O tărie, un codru de pâine, eram tineri, eram veseli, până la urmă era frumos…” și zâmbeai oarecum nostalgic.
Și apoi ne-am întâlnit cu Pavel Coruț cu care eu am realizat un interviu și tu i-ai spus când a plecat să nu uite de Lupul Alb … iar eu te-am întrebat dacă tu chiar crezi…Și mi-ai spus, Fedea…
Și acum îmi este tare greu, dar greu de tot să-mi iau adio de la tine și nu vreau decât să cred că ai plecat și tu un pic să te întâlnești cu iubirea vieții tale, cu doamna ta despre care vorbeai mereu cu glas șoptit și-o lacrimă rătăcită-n gene…și-ai să revii(!) pentru că mai aveai ceva de făcut, știi tu, ți-am spus de-atâtea ori, Fedea, tu trebuie să faci măcar o expoziție cu nenumăratele instantanee de viață pe care le-ai prins pe filmul tău alb-negru. Erai un Maestru. Și aceai o lume în al-negru. Fantastică. Și ai fost de acord dar mi-ai spus că nu ai chiar toate pozele pe care le-ai făcut atâta amar de vreme pentru că au rămas prin redacțiile prin care ai lucrat…
De aceea, Fedea, nu-ți pot spune astăzi decât, rămas bun, prietene… și să scriu și eu motto-ul din poemul Ghilgameș: „A murit Enghidu, prietenul meu care ucise lei cu mine”
Și să mai scriu și versurile acelea de Nichita: „Si cand toate se sterg, ca intr-o scoica marile,/nimic nemaifiind, decat in ochii celor/ce nu sunt, trecerea durerii in trecerile/timpului, o, prietene, asemenea fiind altcuiva,/eu nu voi mai fi, caci un lucru asemenea altuia/nu exista./Ceea ce e unic el insusi se doare pe sine, masurand ca la toance,/in munti, trecerea timpului,/stiindu-se singur,/schimband cu jur-imprejurul lui nume de lucruri”.
Fedea, pentru mulți dintre noi rămâi prietenul sincer și devotat, omul care, chiar și atunci când a văzut că loialitatea nu este un atribut universal, ai zâmbit trist , ai dat din mână și ai spus…”lasă…”
Fedea, spiritul Lupului te însoțește iar noi nu te vom uita. Niciodată. Dar…Rămas bun, omule, noi mai mișunăm o vreme pe aici…poate mai învață câte ceva și ticăloșii care cred că doar lor li se cuvine…și apoi…vom fi toți, foarte liberi sub cer…
Geta Negrișanu, foto Răzvan Suliman
