Raed Arafat la vama Isaccea: „Aici organizarea este foarte bună. Fluxul de oameni este posibil să crească”
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, se află în vizită de lucru la Isaccea, județul Tulcea. Alături de el este prefectul Alexandru Dan Munteanu, președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, dar și reprezentanți ai ISU Tulcea și IPJ.
Pentru gestionarea cu eficiență a potențialelor solicitări de sprijin, tabăra mobilă aparținând ISU Constanța va fi trimisă în județul Tulcea, la vama Isaccea.
„Aici organizarea este foarte bine făcută. Vor fi suplimentate numărul de corturi. Solicitanții de azil așteaptă în corturi până când sunt gata documentele. Autoritățile locale s-au organizat foarte bine pentru cazarea și asigurarea celor necesare cetățenilor care trec granița României pe aici, pe la Isaccea, din Ucraina” a declarat Raed Arafat, șeful IGSU.
