Click pentru a te abona

Programul Operațional Regional: 36,8 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din teritoriul ITI DD

0 Shares

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a lansat trei apeluri de proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

1

Valoarea totală a fondurilor europene dedicate modernizării infrastructurii educaționale (Axa 10) din teritoriul ITI DD înseamnă 36,8 milioane de euro.

Pot depune cereri de finanțare unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administrației publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorității publice locale, în calitate de potențiali beneficiari. Intervalul în care vor putea fi depuse aplicațiile este 04.01.2018, ora 12.00 – 04.05.2018, ora 12.00.

2

Vor putea fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 investiții în infrastructura educațională din învățământul antepreșcolar și preşcolar, din învățământul obligatoriu și din învățământul profesional și tehnic.

Fondurile alocate pentru teritoriul ITI pentru apelul dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar înseamnă 5.800.000 de euro. O cerere de finanțare se poate adresa unui imobil ce deservește în același timp atât nivelul de educație timpurie antepreșcolară (creșe) cât și nivelul preșcolar (grădinițe).

3

În cadrul apelului dedicat învățământului obligatoriu (școli gimnaziale , inclusiv nivelul clasei pregătitoare) pentru teritoriul ITI s-au alocat 19.000.000 de euro.

Investițiile din cadrul OS 10.2 vizează intervenții în infrastructura educațională pentru învățământul profesional și tehnic.  Pe acest palier, în cazul apelului dedicat zonei Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării, alocarea este 12.000.000 de euro.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com