Problemele semnalate de finanțiștii tulceni vor face obiectul unui amendament la Legea Salarizării Unitare
Sindicaliștii tulceni din cadrul Sindicatului Național al Funcționarilor Publici și ai Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe, Tulcea, m-au invitat la o discuție punctuală pe tema Legii Salarizării personalului plătit din fonduri publice și au formulat o serie de situații concrete cu care se confruntă și pe care doresc să le facem cunoscute în dezbaterile care urmează la Camera Deputaților, după cum urmează: 
*definirea familiei ocupaționale și/sau a categoriei profesionale cf. Deciziei CCR nr.794/2016 (pct.34);
*eliminarea art.35 conform căruia „reincadrarea personalului pe funcții”, în condițiile în care funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovării unui concurs;
*menținerea drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau pentru personalul contractual care, la momentul apariției legii au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare;
*funcțiile publice trebuie să fie salarizate unitar, indiferent de instituția din care fac parte; *introducerea în textul de lege a unei componente salariale aferente activității desfășurate:
-Micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea.
– Creșterea coeficientului de ierarhizarea la nivelul functiilor ocupate de la procentul propus, la nivelul coeficientului pentru alte instituții naționale (exemplu : consilier superior din ANAF are coeficientul de ierarhizare de 1,96, în timp ce un sufleur din domeniul culturii are un coeficient de ierarhizare de 2,74).
– Compensarea printr-o salarizare adecvată a incompatibilităților specifice funcționarilor publici din Ministerul de Finanțe și din ANAF, precum și a riscurilor aferente activității desfășurate.

Radu Anișoara, Deputat PSD Tulcea
