Click pentru a te abona

Prins la pescuit în perioada de prohibiție cu plase monofilament în Lacul Razim, aproape de Cetatea Enisala

615 Shares

Jandarmii tulceni din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, au observat o persoană care se afla în apropiere de Cetatea Enisala, județul Tulcea, având un sac voluminos asupra sa.

Braconaj și plase monofilament pe Lacul Razim

În urma controlului efectuat, asupra persoanei, au fost găsite 2 plase monofilament cu lungimea de 70 de metri și exemplare de pește din speciile lin, caracudă, știucă și caras. Ulterior, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a declarat că a amplasat setcile monofilament cu o zi înainte în apa lacului Razelm și tocmai le verificase cu puțin timp înainte să se întâlnească cu jandarmii.

Având în vedere că peștele fusese capturat cu puțin timp în urmă, jandarmii au procedat la eliberarea peștelui în Lacul Razelm.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție în zone de reproducere naturală și deținerea uneltelor de tip monofilament.

Totodată, în aceeași zi, jandarmii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 avertisment, valoarea amenzilor fiind de peste 1.500 lei, pentru pescuitul în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.

Alte 9 sancțiuni contravenționale, dintre care 1 avertisment, au fost aplicate de jandarmi, valoarea amenzilor fiind de peste 4.000 lei, pentru consum de alcool în spațiul public, provocarea la scandal, proferarea de injurii, alarmarea organelor specializate fără motiv întemeiat, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității și neluarea măsurilor de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica minorul de la fapte de vagabondaj.

615 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com